Cum acționează Băncile vis-a-vis de debitori?

0
1594

Creditul este unul dintre cele mai populare instrumente pentru rezolvarea problemelor financiare. Dar în timp ce beneficiați de credit acesta poate provoca situații mai puțin plăcute. Apar acestea atunci când persoana nu este capabilă să achite datoria la Bancă. Desigur că orice bancă respectabilă nu tolerează astfel de clienți, din acest motiv persoana cu datorii la bancă devine debitor.

Sunt o mulțime de motive de ce creditele nu sunt achitate, unul dintre acestea fiind înțelegerea incorectă a contractului de credit, sau faptul că clientul a uitat despre data achitării creditului sau la acesta nu a ajuns extrasul din cont. Dar, mai des, motivele sunt mai dificile și serioase precum pierderea serviciului, incapacitatea de plată sau mai rău, incapacitatea fizică. Schemele frauduloase la fel, pot servi motiv pentru ca Banca să nu primească bani înapoi.

Una dintre cauzele răspândite ale datoriilor semnificative este faptul că oamenii au supraapreciat capacitatea de plată și nu au calculat corect posibilitățile de plată. Pentru început, clientul contractează un credit, apoi încă unul pentru a închide pe cel precedent, nimerind astfel într-un cerc închis, din care este foarte greu de ieșit.

Măsurile care sunt implementate de bănci încep de la simple penalități care apoi se acumulează. Apoi Banca transmite istoria creditară la Biroul de credit național. Acest fapt înseamnă, că, având o istorie creditară negativă, aveți mai puține șanse de a beneficia de un creditdata următoare și în general este destul de dificil de a repara reputația negativă a unui debitor.

Următoarea etapă este una dintre cele mai neplăcute – transmiterea dosarului în judecată. Acest fapt se întâmplă atunci când negocierile pașnice cu debitorul nu aduc la achitarea creditului. Dacă acesta este găsit vinovat, atunci debitorul riscă să îi fie arestată proprietatea și va avea loc vânzarea acesteia la un preț care este semnificativ mai mic decât cel al pieței. Pentru început are loc vânzarea bunului imobil transmis în gaj băncii apoi restul bunurilor. Apoi are loc interdicția deplasărilor peste hotare, iar măsura cea mai drastică fiind răspunderea penală, fapt ce este mai mult ca serios, care influențează în mod considerabil viața debitorului în viitor.

Situații în viață sunt diverse, uneori nu este posibil de a achita creditul având doar dorința, dar totuși debitorului îi este recomandat să achite creditul puțin câte puțin, și să suplinească în orice moment contul de credit chiar dacă nu îi reușește să îl achite integral. Astfel ofițerii de credite vor fi la curent că debitorul are intenția să achite creditul.

În cazul în care nu este posibil în nici un mod de a rambursa datoria, este recomandată deplasarea la bancă și declararea situației existente, incapacității de plată, confirmând acestea cu oricare documente. Astfel, e posibil să fie recomandate careva condiții preferențiale de achitare a creditului sau optimizarea condițiilor de rambursare a creditului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here